7 percheziții domiciliare au avut loc în județele Gorj și Hunedoara, într-un dosar de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea fără drept de operațiuni susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În urma acestora, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea a 3 persoane, cu vârste de 19, 24 și 30 de ani, pentru 24 de ore.
Cei 3 bărbați, împreună cu un altul de 21 de ani, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate într-o altă cauză penală, ar fi procurat, deţinut, transportat, oferit cu titlu gratuit şi vândut droguri de risc (canabis), substanțe psihoactive şi droguri de mare risc (MDMA, MDMB-4en-PINACA ) către consumatori, inclusiv minori, din județul Gorj, cu sume care erau cuprinse între 50 de lei și 500 de lei.
„Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a 4 bărbați, cu vârste între 19 și 30 de ani, cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
De asemenea, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat că unul dintre bărbați ar fi vândut unor consumatori, din județul Gorj, substanțe psihoactive (MDMB-INACA) în amestec cu droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA) pentru a le potenţa efectele”, potrivit comunicatului de presă transmis de IPJ Gorj.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a dispus arestarea preventivă a celor 4 persoane, pentru 30 de zile.
Acțiunea a avut loc cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, Inspectoratului de Poliție Județean Gorj şi jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Tudor Vladimirescu Gorj și Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara.