O femeie de 37 de ani a sunat la poliție și a solicitat intervenția agenților după ce soțul ei a încălcat prevederile ordinului de protecție emis de Judecătoria Târgu-Cărbunești.
„Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina, au fost sesizați prin plângere de către o femeie, de 37 de ani, din comuna Cruşeţ, cu privire la faptul că, soţul ei, în vârstă de 45 de ani a încălcat prevederile ordinului de protecţie emis de Judecătoria Târgu Cărbunești, prin Sentință Civilă, valabil pe o perioadă de 4 luni începând cu data de 13.01.2025, prin aceea că la data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, ar fi intrat în magazinul unde aceasta lucrează ca lucrător comercial şi a cerut să cumpere pâine, apropiindu-se astfel la o distanţă mai mică de 50 de metri.
Femeii i-a fost pus la dispoziție formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care nu a rezultat risc iminent”, a transmis IPJ Gorj într-un comunicat de presă.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.