Fostul fotbalist Ion Cănăvoiu a decedat duminică în urma unui infarct. Decesul celui care a fost campion național la minifotbal a survenit la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, unde acesta a ajuns însoțit de o rudă, întrucât acuzase o durere în piept.
La câteva minute a fost dus la EKG, iar în timpul investigației a intrat în stop cardio-respirator. S-a încercat resuscitarea sa timp de o oră, însă, fără niciun rezultat.
„Pacientul a fost adus la spital de o rudă, cu mașina personală. A spus că simțea durere în piept de aproximativ 30 min, de aceea a venit la UPU. La câteva minute după ce ajunsese în UPU, pacientul era la EKG și a întrat în stop cardio respirator. Au apărut modificări pe EKG care indicau infarctul. Au fost inițiate procedurile medicale specifice. A fost resuscitat o oră, dar nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Trupul neînsuflețit a fost transportat la SML Gorj, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, a precizat purtătorul de cuvânt al unității medicale Mihaela Țicleanu.
Ion Cănăvoiu avea 47 de ani și era fiul poetului, prozatorului și epigramistului Ion Cănăvoiu.