50 de persoane au fost aduse cu mandat de aducere în fața polițiștilor gorjeni și 11 percheziţii domiciliare au fost efectuate în municipiul Târgu Jiu, comuna Albeni şi oraşul Târgu Cărbuneşti, într-un dosar de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc, ambele în formă continuată, fiind reţinute opt persoane: 7 bărbați și o femeie.
În perioada iulie 2024 – ianuarie 2025, aceștia ar fi constituit un grup infracțional piramidal și ar fi acționat, în mod coordonat, în vederea obținerii de beneficii financiare din comercializarea de substanțe interzise. Ei au procurat, deținut, transportat, oferit și vândut diferite cantități de droguri de risc (cannabis) și de mare risc (MDMA și amfetamină), cu sume cuprinse între 50 și 250 de lei pentru un gram, către diverși consumatori din județul Gorj.
În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate aproximativ 650 de grame de canabis, 8 grindere ce conțineau fragmente vegetale mărunțite, un cântar electronic de precizie, 3.450 de lei, precum și alte mijloace de probă.