Directorul Casei Naționale de Pensii a anunțat că mica recalculare a pensiilor, de care vor beneficia un milion de pensionari este prevăzută de noua lege a pensiilor și va avea loc.
Este vorba despre acele venituri cu caracter nepermanent, care pe vechea lege nu erau luate în calculul pensiei. Pentru aceste venituri s-au plătit contribuții la bugetul de stat, ele respectă principiul contributivității.
Vorbim despre prime, sporuri și ore suplimentare pe care le-au primit pensionarii pe când erau angajați și care nu au fost luate în considerare la calculul pensiilor. Pentru cei care au atașat deja documentele la dosarele de pensie, mica recalculare se va face din oficiu.