Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, după anunțul PSD de retragere de la negocierile privind formarea noului guvern că va convoca zilele următoare consultări și a făcut un apel la partidele politice să lase „certurile mărunte” și să se așeze la masa negocierilor, pentru a vota noul guvern.
Șeful statului a anunțat că va convoca partidele la negocieri în zilele următoare.
“România este într-o situație complicată. Avem război la graniță. Alegerile au fost anulate. Ultimul lucru de care are nevoie România este o criză guvernamentală. (…) E momentul ca fiecare lider să se vadă ca un om de stat, să se așeze la masa negocierilor. Să avem un guvern cât de repede posibil. Guvernul în funcțiune este interimar. Nu poate să de ordonanțe de urgență, nu poate să vină cu un buget în parlament. Voi convoca consultări zilele următoare pentru a vedea cum realizăm consens. Nu vreau să arăt cu degetul, dar să înțeleagă miza este foarte mare”, a precizat Klaus Iohannis.