Primarul din Motru, Costel Cosmin Morega, este suspectat de conflict de interese de către Agenţia Naţională de Integritate. Edilul ar fi folosit funcţia pe care o deține pentru obţinerea unor foloase patrimoniale.
Costel Morega este bănuit că în exercitarea atribuțiilor de primar, a semnat în anul 2022 o Autorizație de construire solicitată de soția acestuia pentru un teren aflat în proprietatea comună a acestora.
Totodată, în anul 2024 ar fi semnat o Autorizație de construire solicitată de o societate care a cumpărat un teren de la el și de la soția acestuia. Vânzarea-cumpărarea s-a făcut în baza unui avans și sub condiția ca restul sumei să fie plătită ulterior eliberării autorizației de construire, dar nu mai târziu de o dată certă.
ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
SURSA: stiripesurse.ro