Este vorba despre “Istoria comunismului din România”, o materie dedicată tuturor elevilor de liceu, aflați în clasele terminale inclusiv celor din învăţământul seral şi cu frecvenţă redusă.
Anunțul a fost făcut, astăzi, de Ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Aceasta a precizat că materia nu este un simplu curs despre trecut şi nu va fi o expunere ideologică, ci o prezentare cu obiectivitate a faptelor.
„Nostalgia după vremuri de tristă amintire are cauze complexe, însă una dintre cele mai importante dintre aceste cauze este necunoaşterea faptelor istorice”, este concluzia la care a ajuns ministrul.
Potrivit acestuia, elevii vor învăţa despre instituţiile, politicile şi realităţile sociale din perioada regimului comunist într-o manieră „echilibrată şi documentată”.
Deca a mai precizat că programa integrează studii de caz precum Radio Europa Liberă, Decretul 770 din 1966 sau Tratatul de la Varşovia, oferind o imagine clară mai ales asupra modului în care deciziile politice sau istorice au afectat vieţile oamenilor.
Materia nu este un simplu curs despre trecut şi nu va fi o expunere ideologică, ci o prezentare cu obiectivitate a faptelor, nu va fi „o judecată a unora sau altora”, ci va explica elevilor cele petrecute, invitându-i la o reflecţie critică.
În opinia sa, competenţele vizate prin studiul disciplinei vizează în primul rând gândirea critică, reflecţia civică şi empatia istorică.