Echipa de handbal tineret feminin a CSM Târgu Jiu va juca sâmbătă, pe teren propriu, cu Rapid București, într-un meci care contează pentru etapa a 9-a a Campioantului Național de Tineret. Meciul va începe la ora 11.00.
După o pauză de o lună de zile, handbalistele lui Andrei Enache revin pe parchetul din Sala Sporturilor, într-o confruntare dificilă.
CSM Târgu Jiu, care are în componență jucătoare cu un an sau chiar doi ani mai mici decât adversarele, este pe locul 7 în clasament, în timp ce echipa vizitatoare ocupă locul 4 în clasamentul la zi.