Procurorii și polițiștii au făcut mai multe percheziții, sâmbătă, în București și alte șase județe din țară în dosare penale deschise în urma anunțului făcut de Curtea Constituțională a României cu privire la anularea alegerilor prezidențiale.
Trei percheziții au fost efectuate în Brașov, la locuința lui Bogdan Peşchir, cel care ar fi finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok cu 1 milion de euro.
De asemenea, sunt anchetate persoane care i-au amenințat cu moartea pe susținători ai Elenei Lasconi, contracandidata lui Georgescu la funcția de președinte al României.
Sunt în curs și percheziții în dosarele penale deschise după comemorarea, în urmă cu o săptămână, a șefului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, de la Tâncăbești, deoarece propaganda legionară și arborarea unor simboluri specifice sunt interzise și sancționate penal în România.