Un câine de talie mare, care fusese abandonat și umbla liber pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din Târgu-Jiu, a fost preluat de către un echipaj al Serviciului pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Gorj.
Câinele era înfometat și prezenta un pericol pentru trecători, astfel că polițiștii gorjeni au emis un ordin de plasare în adăpost.
Acum, se încearcă identificarea proprietarului patrupedului pentru a fi luate măsurile legale care se impun în astfel de cazuri.
“La fața locului au intervenit polițiști de siguranță publică, sprijiniți de jandarmi din cadrul IJJ Gorj, iar în urma verificărilor efectuate, a fost identificat un exemplar canin rasa metis cane corso, mascul, de talie mare, culoare negru/maro, existând suspiciunea că acesta a fost neglijat, fiind lăsat fără mâncare și apă.
Având în vedere aspectele constatate, polițiștii au emis ordin de plasare în adăpost, exemplarul canin fiind preluat de un echipaj DJMIDPA din cadrul Consiliului Județean Gorj”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.