După primele 10 luni din acest an, deficitul bugetar al României a ajuns la 6,19% din PIB de la 5,44% din PIB la nouă luni, potrivit datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor (MF).
Execuţia bugetului general consolidat în primele zece luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 109,42 miliarde de lei.
Veniturile totale au însumat 473,53 miliarde de lei în primele zece luni ale anului, înregistrând un avans de 13,1%, iar cheltuielile bugetului general consolidat au totalizat 582,94 miliarde de lei, în creştere în termeni nominali cu 21% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.