România a câștigat cu 3-0 meciul cu echipa din Kosovo.
Comisia de Disciplină din cadrul UEFA a anunțat, ieri, decizia în cazul meciului disputat pe Arena Națională, după ce echipa din Kosovo a abandonat disputa în prelungiri, la scorul de 0-0.
Pe lângă pierderea meciului, echipa din Kosovo a primit și o amendă de 6.000 de euro.
Nici Federația Română de Fotbal nu a scăpat nepedepsită.
UEFA a dictat nu mai puțin de șapte amenzi pentru România, din cauza comportamentului suporterilor.
S-a dat o amendă de 50.000 de euro, dar și disputarea următorului meci de acasă fără spectatori, pentru comportamentul rasist sau discriminatoriu al suporterilor.
Amendă de 30.000 de euro – din cauza transmiterii unor mesaje politice, 9.000 de euro – pentru aruncarea unor obiecte în teren, 4.500 de euro – pentru aprinderea materialelor pirotehnice, 8.000 de euro – pentru folosirea unor lasere, 12.500 de euro – pentru huiduirea imnului și 4.000 de euro – pentru blocarea căilor de acces.