Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj a marcat Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, printr-o serie de ateliere educative pentru conștientizarea drepturilor copilului.
Personalul de specialitate din cadrul serviciilor sociale subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, le-a vorbit copiilor despre drepturile pe care aceștia le au. Discuțiile au fost interactive, copiii și tinerii din sistemul de protecție specială având posibilitatea de a-și exprima opiniile și de a spune cum arată viitorul în viziunea lor.
“Ziua Internațională a Drepturilor Copilului este un moment în care cu toții trebuie să reflectăm asupra responsabilităților pe care le avem față de generațiile viitoare. Copiii sunt viitorul nostru, iar investiția în protecția și dezvoltarea lor este o investiție în viitorul lumii, de aceea trebuie să ne implicăm activ în crearea unui mediu de viață optim, în care fiecare copil să se simtă în siguranță și valorificat în acord cu potențialul său”, au precizat reprezentanții DGASPC Gorj.
Instituită în anul 1989, odată cu adoptarea Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului, această zi ne reamintește importanța respectării drepturilor copiilor: accesul la educație, sănătate, protecție împotriva abuzului și violenței, precum și dreptul la o copilărie fericită și împlinită.