Direcția de Sănătate Publică Gorj l-a amendat cu 3.000 de lei pe medicul chirurg care era de gardă în seara în care adolescentul de 16 ani a murit la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu.
Inspectorii DSP Gorj au stabilit că medicul chirurg ar fi trebuit să intervină urgent, dată fiind gravitatea cazului.
Familia băiatului cere să i se facă dreptate!
Băiatul a fost plimbat ore în șir între secțiile spitalului până i s-a pus diagnosticul de abdomen acut. El trebuia operat de urgență, însă, Spitalul de Urgență din Târgu-Jiu nu are medici de urgență care să opereze copii.
Nu a putut fi trimis la spitalul din Craiova, pentru o intervenție chirurgicală de urgență, din cauză că la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj nu era niciun echipaj medical cu medic care să-l însoțească pe băiat.
Ar mai fi avut o șansă dacă ar fi fost transportat cu elicopterul, însă heliportul din Târgu-Jiu nu are avize pentru a functiona pe timp de noapte. Medicul specialist ar fi putut să urce în ambulanță și să însoțească pacientul, însă, nici acest lucru nu s-a întâmplat. S-a ales varianta de a solicita un echipaj medical cu medic din Craiova, dar până când ambulanța a ajuns la Târgu-Jiu copilul a întrat în stop cardiorespirator, iar inima sa a cedat.
Direcția de Sănătate Publică Gorj a trimis o echipă de control la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, care a stat de vorbă cu medicii din liniile de gardă UPU, Chirurgie, ATI, Cardiologie și Neurologie.
Din dispoziția managerului Spitalului a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Adolescentul era crescut de sora sa, care îi era și asistent maternal.
Rămăsese orfan la vârsta de 3 ani, când ambii părinți au murit într-un accident de circulație, chiar sub ochii copilului.