Marți și miercuri au loc simulări ale unui cutremur major la Târgu-Jiu. Este vorba despre un exercițiu la care vor fi prezenți o parte dintre câinii care au participat la misiunile de căutare-salvare a victimelor la cutremurele care s-au produs în Turcia.
Acțiunea are rolul de a antrena structurile profesioniste care au atribuții pentru gestionarea situațiilor de urgență, dar și cooptarea unor organizații civile care au capacitatea de sprijin în situația producerii unui seism major.
În județ vor fi prezenți Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă și Raluca Covrig, președintele Clubului Câini de Salvare București, care vor face parte integrantă din exercițiu.
Ineditul în cadrul acestui exercițiu îl reprezintă faptul că: echipajele de intervenție nu vor cunoaște situațiile tactice, nu vor cunoaște numărul de victime și nici locurile în care acestea sunt amplasate, misiunile de căutare-salvare desfășurându-se în timp real, exact ca într-o situație reală.