Echipa de handbal feminin junioare 1 a CSM Târgu Jiu s-a impus joi, 27 februarie, pe teren propriu, scor 23-22, contra SCM Râmnicu Vâlcea. Handbalistele lui Andrei Enache au terminat pe primul loc în Grupa F a Campionatului Național.
Alesia Cismasu a fost cea mai bună marcatoare a CSM Târgu Jiu, cu 6 goluri.
”A fost un meci de mare calitate, în care am luptat exact așa cum ne-am propus, pentru fiecare minge. Îmi felicit echipa pentru că astăzi am arătat într-adevăr că se poate. Sunt mândru de fetele mele!”, a declarat imediat după meci, antrenorul Andrei Enache.