Asistenta medicală care a furat 140 de mii de euro și bijuterii în valoare de 60 de mii de lei din cabinetul medical unde lucra a fost plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar concubinul său, complice la furt, se află sub control judiciar pentru 60 de zile. Amândoi au petrecut o noapte în spatele gratiilor.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în perioada noiembrie-decembrie 2024, cei doi ar fi pătruns în incinta unui cabinet medical, din localitate, de unde ar fi sustras suma de 140.000 de euro și mai multe bijuterii în valoare de 60.000 de lei.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare, la locuințele celor doi au fost identificate și ridicate sumele de 52.900 de euro și 16.300 lei, precum și mai multe bijuterii din aur.